Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘herghelii de inorogi si versuri’ Category

cai-salbatici

(foto descopera.ro)

“Nu ma gandisem la acest lucru. Cum eram obosit, iar ziua tocmai se sfarsea, nu ma gandisem la asta. Nu, cum eram uitat, abandonat in mijlocul campiei desfigurate de ceturi, nu ma gandisem la aceasta posibilitate. Sa fiu pascut de o suta de cai flamanzi numai intrucat corpul meu hranise cateva fire de iarba in plina epoca de seceta si de uratenie.

Nu, nu ma gandisem la acest lucru. Nu ma gandisem ca ultimele fire de iarba hranite indelung de corpul meu urmau sa fie pascute de o suta de cai salbatici, de o suta de cai flamanzi, de o suta de cai care nu cunoscusera niciodata saua si fraul. De o suta de cai liberi, dar care erau acum inhamati la corpul meu prin firele de iarba pascute.

(Ati inteles cu siguranta totul: nu pot pronunta cuvantul cal la singular pentru ca eu, ca sa fiu fericit, am nevoie de cel putin o suta de cai.)” Matei Visniec, Cabaretul cuvintelor

Read Full Post »

ploua-la-Cluj

Apei de ploaie ii este frica de inutilitate.

Cailor le este frica de pereti verzi.

Gradinilor le este frica de melci.

Rosului ii este frica de diluare.

Timpului ii este frica de ceasornicari deprimati.

Oglinzilor le este frica de femeie.

Zborului ii este frica de aripi.

Fumului de tigara ii este frica de cesti.

Gandului ii este frica de cuvinte.

Usilor le este frica de fluturi beti.

Zambetului ii este frica de hohotele de ras.

Mie imi este frica de mine.

Read Full Post »

6a01310f716623970c0177434412c6970d

Tu nu stii,

Dar uneori te simt in mine-agonie de fluture sarutand naiv dimineata

Tu nu stii,

Dar uneori nu-mi amintesc sa te caut si te definesc imposibil

Tu nu stii,

Dar uneori imi scot ochii si ii ascund intr-un oarecare sertar

Ca tu sa-mi ierti curiozitatea

Tu nu stii,

Dar deseori te ratacesti in noptile mele, bei apa si pleci

(tu nu stii, dar intr-o dimineata paharul se va sparge-n mana ta si orele vor rugini… si vei ramane venit fara a stii cand este timpul sa pleci)

Read Full Post »

http://www.youtube.com/watch?v=JqM3b2mydFo

Caderea cailor pe gheturi
Si mila grea din ochii lor
Copitele plutind in aer
Si revenind staruitor

Cai in genunchi frica uscata
Ca iarasi se vor pravali
Si sangele pierdut el pare
Zapada limpede a fi

In sanii dorm copiii
Si lupi vin de departe si razleti
Gandindu-se la nebunia
Ce-o vor sapa in calareti

Cai mantuiti simtind in taina
Copiii care parca scot
Bucaţi de zahar ca zapada
Si le apropie de bot. 

(Constanta Buzea)

Read Full Post »

Nu-si mai amintea omul cum gasise calul si nici calul nu-si amintea cum gasise omul…

Se aflasera… atat…

Si ceilalti oameni nu intelegeau omul care avea un cal si nu intelegeau nici calul care avea un om… I-au urmarit curiosi zile intregi apoi s-au plictisiti si s-au intors la macinatul lor de stele… Intr-o dimineata calul care avea un om a gasit o stea… Si a framantat-o cu copitele, si s-a jucat cu ea pana cand pamantul a devenit noroi… Vazand pacatul calului, oamenii s-au infuriat si au hotarat sa il omoare. Omul care avea un cal le-a cerut iertare, le-a promis ca le va aduce stele cate vor voi numai sa ii lase calul care avea un om sa traiasca… Dar oamenii au hotarat ca vor lasa calul sa traiasca doar daca le va aduce bucati de luna sa le macine…

Si omul care avea un cal s-a inspaimantat stiind ca nu va putea ajunge la luna niciodata cu calul sau… Caci, vedeti voi, oamenii macinau stele… insa stele care cadeau din voia lor pe pamantul oamenilor…

Si omul care avea un cal a plecat sa caute luna… Si ani intregi au cutreierat omul si calul pamantul dar nu au gasit-o… Atunci, omul s-a intors la ceilalti oameni… Si le-a spus ca a gasit luna insa calul sau a mancat-o… Oamenii au hotarat sa spintece burta calului si sa scoata luna sa o macine… Degeaba i-a rugat omul care avea un cal sa nu faca asta, degeaba a incercat sa le spuna ca de fapt mintise…

Si tipetele sale, si rugamintile sale, si lupta sa, si trupul sau lipit de al calului, si mana inclestata in coama lui, si nechezatul disperat al funiei ce-i sugruma… s-a facut seara si cainii au inceput sa urle… urlau ca de obicei la luna… si omul care avea un cal a inceput sa tipe aratand catre luna : « A scuipat-o ! Uita-ti-va, luna e tot acolo ! Nu mai este in burta calului meu ! Da-ti-mi calul ! »

Si omul care avea un cal a plecat dintre oameni si calul care avea un om a jurat ca nu va mai inghiti luna niciodata…

Si calul care avea un om l-a invatat pe om ca libertatea nu inseamna a ajunge la luna…

Si omul care avea un cal a invatat sa culeaga mere si sa ii de-a calului sau luna de cate ori poftea…

Read Full Post »

Unicorn

Femeia-inorog se hraneste in fiecare dimineata cu oglinzi sparte si, din greseala, uneori, se priveste in talpa ta. Nu pentru a vedea daca ii sta bine parul … doar pentru a isi aminti ce culoare au ochii ei.

Femeia-inorog vaneaza fluturi imaginari si oboseste repede, dar nu se plictiseste niciodata.

In fiecare dimineata isi aminteste sa planga deasupra cestii de cafea pentru a ii da gust si pune o lingurita de zahar doar daca e o cafea de doi.

Femeia-inorog e dulce si calda, dar nu stie sa rada. E amestec de apa inghetata si dans in mijloc de strada fara a ii pasa de oamenii care ii privesc uimiti nebunia. Se rataceste in cele mai clare si simple harti si se teme de oameni pe atat de mult pe cat ii iubeste.

Femeia-inorog stie sa ceara pentru ceilalti, sa dea pentru ceilalti, dar niciodata pentru ea.

Femeia-inorog nu este nici frumosa, nici urata si nu cauta niciodata confirmare decat in privirile care ii sunt dragi. Ii este teama de sine si simte ca traieste mai mult atunci cand sufera, decat atunci cand este fericita.

Femeia-inorog uraste trenurile si drumurile care duc spre o destinatie precisa, dar le uraste si pe cele care duc “nu stiu unde”. Inca nu s-a decis ce sa simta pentru drumurile care duc spre “nicaieri” sau nimic”. Uneori se simte bine impreuna cu propria-i fiinta, dar in marea majoritatea  timpului e o goana nebuna cat mai departe de sine.

Femeia-inorog isi impune sa nu aiba asteptari, insa are. Astepari mari de la ea, mari de la oameni. Si si-ar dori ca oamenii sa ii citeasca gandurile si sa nu o intrebe niciodata nimic.

Nu stie ce-i cu ea aici si de fiecare data cand reuseste sa isi gaseasca sens e strivita cu seninatatea cu care pot fi striviti melcii sub cochilii.

Femeia-inorog e prea mica inauntru pentru tot ceea ce-i acolo si in acelasi timp se sufoca de imensitatea fara colturi… ar da orice pentru un colt in care sa se cuibareasca si sa se ascunda cand larghetea i se infige dureros in carne…

Femeia-inorog e intotdeauna in contratimp… se grabeste atunci cand nu trebuie si uita sa alerge atunci cand lucrurile langa ea alearga.

I se face dor de tine cand esti langa ea, nu atunci cand pleci.

Femeia-inorog supravietuieste intre ore de uitare, indiferenta, abandon, nevointa pe de o parte si explozii de trairi, pofta, foame, graba, lacomie de viata pe de alta parte.

Dualitatea femeii-inorog e un blestem si o binecuvantare. E practic energia care ii trezeste pleoapele in fiecare dimineata.

Femeia-inorog este puternica si slaba, fericita si trista, urata si frumoasa, calda si rece, egoista si altruista, plina si goala, curajoasa si lasa, sincera si sincera, ambitioasa si delasatoare, tandra si indiferenta, lacrima si zambet, tacere si avalansa de cuvinte, inteligenta si stupida, responsabila si iresponsabila, introvertita si extrovertita, logica si ilogica, amara si dulce, luminoasa si stearsa, copilaroasa si matura, incapatanata si maleabila, reala si ireala, simpla si complexa.

Femeia-inorog este magica, colorata, extraordinara, aparte, luminoasa, trezeste curiozitate si surprinde.

Femeia-inorog este asemenea unei furtuni pe care nu te poti abtine sa nu o privesti, este fascinanta in incolacirea-i de-a cuprinde, de-a inghiti lumea, in amalgamul de culori si in intensitatea furiei cu care isi cere dreptul asupra a tot si toate. Dar daca indraznesti sa te apropii, sa-i gusti ploaia amestecata cu fum, praf si miros de ars te va trage fara sa iti ceara voie in mijlocul ei.

Ce este in mijlocul unei furtuni?

Spuneti-mi voi, cei care ati intalnit femei-inorog!

 

Read Full Post »

16530-fantasy-tattoo-design-art-flash-pictures-images-designs-fairy-tattoo-design-1920x1200

Daca ai avea de ales…. Ce ai alege? Ai arunca cu potcoave in stele sau ai arunca cu stele in potcoave?

Cu furie sau cu explozii de bine? Privind de sus in jos sau de jos in sus? Cum ar fi mai simplu sa legi ceea ce rataceste in tine cautand o palma deschisa in care sa se cuibareasca si ceea ce te asteapta inevitabil undeva mai aproape sau mai departe de stele? Ai alege calea cea mai simpla sau cea mai dificila? Si daca nu poti framanta in acelasi bol de lemn pamantul sarutat de potcoave si stelele catre ce ai alerga sa aduci prima oara? Cat de aproape sunt lucrurile ce le-am conturat dincolo de stele in incercari disperate de a ne scuza si de a ne impaca cu propriile esecuri? Cat de departe sunt cele ce le credeam adanc tatuate in fiecare bucata din fiinta ce se uita la tine din oglina?

Potcoave alergand nebune spre niciunde sau stele fixate cu pioneze colorate pe un cer ce exista doar pentru ca asa spunem noi.

Ma framanta intrebarea aceasta de cateva zile… o desfac si o innod… creionez imagini cu fierari urland la stele neputinta cailor de a se scutura de soarta… imagini cu stele fierband in ceaune reci…

De ce as arunca cu potcoave in stele? Sa le spun povestile cailor ce si-au ratacit goana in existenta mea… sa-mi spuna ele de acolo de sus care potcoava trebuie pastrata si care nu… Si m-ar infuria cu siguranta raspunsul lor si le-as lovi de data asta cu toate intrebarile mele pana cand le-as vedea la picioarele mele agonizand… Le-as calca apoi cu talpi nepotcovite pana cand si pamantul uscat din toamna asta ar uita ca au existat vreodata.

De ce as arunca cu potcoave in stele? Pentru ca pot! Pentru ca nu sunt atat de departe cum isi doresc ele sa credem… Pentru ca nu am nimic de pierdut… Potcoavele se vor intoarce intotdeauna… Una sau doua poate vor ramane prinse in dinti de stea, dar nu ar fi paguba mare…

De ce as arunca cu stele in potcoave? Ar insemna ca am ajuns la stele. Sunt acolo. Da, si pot arunca cu ele in potcoave si magia lor va invata caii sa zboare si sa vina la mine… Si cred ca as arunca cu stele si in cativa oameni…

Atat de aproape de pamant… atat de aproape de stele… mi se zbat inca gandurile in noroiul ramas de la ultima ploaie de oameni trecuti pe langa mine… mi se zgaraie zambetele in bucatile de stele ajunse din greseala pe pragul usii mele… si privesc in jos… in sus…culoarea ochilor mi se schimb cu fiecare om ce se opreste sa ma priveasca… niciodata negri…

Fara sa stim alegem in fiecare clipa potcoave sau stele, pamantul sau cerul, sinceritatea sau zborul, oameni frumosi si oameni gresiti, calea usoara sau gustul intens al labirintelor… Alegem fara sa ni se ceara sa alegem pentru ca nu suntem suficient de inalti incat sa sarutam fierul greu si irealul in acelasi timp.

Indraznim sau nu, ne cenzuram sau explodam in goliciune si ii speriem pe cei de langa noi, urlam de dor cand de fapt nici nu mai stim de ce ne este dor, ne mintim si mintim fara rusine si apoi ne plangem de mila, ridicam ziduri si preferam sa respiram aer mucegait decat sa iesim afara din tot ceea ce ne goleste si ne seaca de propria esenta.

Privim cu jind catre stele, dar daca ar fi mai aproape si accesibile nu ne-am aminti de ce le-am vrut. Privim cu invidie potcoavele ce feresc caii… oamenii… de asprimea pietrelor fara de care nu ar exista drumuri, dar nu avem curaj sa le purtam caci dor la inceput si miros a ars, nu a iasomie (habar nu am cum miroase iasomia).

I-am provocat azi pe cei de langa mine sa aleaga intre stele lovite de potcoave sau potcoave lovite de stele… Nu exista alegere corecta sau gresita… dar poate intrebarea le-a furat cateva secunde din timpul ce-i alerga catre maine si au ridicat privirea instinctiv catre stele, desi era miez de zi… si au lasat sa le alerge prin gene vant impletit cu cai si le-a mirosit a iarba proaspat cosita… Daca au facut asta, nu mai conteaza ce au raspuns…

La noapte vreau sa visez cai impletiti in stele si stele impletite in cai… La noapte vreau sa masor cu un creion foarte bine ascutit mijlocul… sa trag o linie la mijloc… sa ma asez pe aceasta linie si sa privesc cand la stele, cand la potcoave… incet, fara graba, sa imi invelesc ochii cu ele pe rand pana cand si potcoavele si stelele vor uita ca sunt atat de departe unele de altele si se vor plictisi sa-i sfasie pe oameni in doua si stelele se vor cuibari in potcoave si ma vor visa pe mine. La noapte vreau sa ma inec in coama aspra a unui inorog, sa-mi apas pielea pe pielea lui, sa imi impletesc mainile in ochii lui si sa alergam… sa alergam si stelele sa alerge dupa noi…

Daca ai avea de ales…. Ce ai alege? Ai arunca cu potcoave in stele sau ai arunca cu stele in potcoave?

Sa arunc cu stele in potcoave. Vizualizezi? Cred ca interpretam diferit. Eu vad potcoavele urate si stelele frumoase. Si aleg sa raspund cu frumos la tot ce e urat. De ce vezi potcoavele urate? Pentru ca sunt mari si grele, rigide si ruginite. Si traiesc in noroi.

Cu potcoave in stele. De ce? Mi se pare ca n-as putea niciodata sa arunc cu stele.

Potcoave in stele. Sa simta magia lor. Iubesc caii mai mult ca stelele. Stelele doar sclipesc. Caii umplu inimi.

As arunca cu stele in potcoave. Sa fie stralucitoare. Si sa transforme caii in personaje de basm care pot zbura.

Cu potcoave in stele, iar apoi sa recuperez potcoavele cu care am aruncat, dar si stelele care au picat pe jos.

Cred ca as alege sa arunc cu potcoave in stele pentru ca la prima vedere ar fi fara rost, dar optimistul din mine ar spera la un rezultat maret sau oricum mai mare ca o potcoava nascuta din stele.

Imi e frica de stele sa nu ma arda… deci as evita sa pun mana pe ele. Cu potcoave in stele as arunca pentru ca vreau sa vad ce se intampla cand se intalneste norocul cu tentatia interzisa.

 Voi ce ati alege?

Read Full Post »

Older Posts »

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.